Cum se realizează micropigmentarea areolei?

Micropigmentarea nu mai este doar despre machiajul semipermanent, ci și despre întrebuințări în domeniul esteticii și chiar medical. Areolele își pot pierde culoarea și forma din varii motive, cum ar fi intervențiile chirurgicale (inclusiv de mărire a sânilor), areole prea mici, existența unor cicatrici. Pentru a redefini zona care a fost supusă unor modificări, se poate apela la tehnica micropigmentării. Procedura este una medicală și constă în reconstruirea zonei afectate, folosind diferite nuanțe de pigmenți și tehnica 3D pentru a crea aspectul de areolă naturală.

 

Procedura se efectuează în condiții sterile și folosim pentru aceasta pigmenți speciali dedicați, mănuși sterile, ace de unică folosință, totul la cele mai înalte standarde de igienă. De asemenea, pentru persoanele care suferă de cancer, procedura respectivă se face gratuit!

 

Întreținerea zonei după procedură

• zonele pigmentate se spală ușor și rapid, doar cu apă curată și fără a presa zona;

• se lasă zona tratată să își revină și nu se desprind sub nici o formă crustele formate;

• nu se aplică produse de nici un fel, ci doar cele recomandate de dermopigmentist;

• se evită scufundarea în apă, inclusiv apă sărată sau cu clor;

• se evită dușurile prelungite, transpirația excesivă, saunele;

• se evită expunerea la soare și solarul;

• se evită hainele prea strâmte, zona are nevoie de aerisire.

Tehnologie

Cele mai avansate echipamente din domeniul beauty.

Igiena

Respectam cele mai inalte standarde de lucru in cabinetele noastre.

One2One

Tratamentele se realizeaza in cabinet individual. Client - terapeut.

Locatie

380m2 de spatiu dedicat infrumusetarii profesionale 2022.

Preturi

Servicii de calitate. Atenție la detalii.
Relaxare la maxim.

Dupa Chimioterapie
ZONA1 SEDINTA
ScalpGRATUIT
Corectie
ZONA1 SEDINTA
Areola400-800 RON

Asistenta

Expertii nostri iti vor sta la dispozitie pentru orice nelamurire.

Preturi

Preturi accesibile la toate tratamentele din portofoliul nostru.

Pachete

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru mai multe pachete promotionale.

Incredere

Ai incredere in expertii nostri acreditati din domeniul beauty.